SONDAJ. Ar trebui ca presa să aibă acces la dezbaterile comisiei pentru elaborarea legilor electorale?

SONDAJ. Ar trebui ca presa să aibă acces la dezbaterile comisiei pentru elaborarea legilor electorale?
Publicat: 19/01/2015, 10:11
Actualizat: 19/01/2015, 10:53

Prima ședință a comisiei speciale pentru elaborarea noului Cod Electoral din 2015 a început cu scandal. De data aceasta, disputa nu a fost între membrii comisiei, ci între parlamentari și jurnaliști, asta după ce accesul presei la dezbateri a fost limitat.

Concret, deși președintele comisiei, Valeriu Zgonea, le-a zis jurnaliștilor înainte că vor avea acces „ca de obicei”, după primele minute, i-a invitat să părăsească sala, invocând hotărârea de înființare a comisiei speciale, care spune că „ședințele nu sunt publice”. Cu toate acestea, în aceeași hotărâre se dă dreptul membrilor comisiei să voteze la începutul fiecărei ședințe dacă va fi permis accesul presei sau nu.

Pe de altă parte, în regulamentele celor două Camere se stipulează faptul că jurnaliștii au acces la astfel de dezbateri, cu excepția cazurilor în care nu se pune problema siguranței naționale.

În explicația lui Valeriu Zgonea, presa nu ar trebui să participe la astfel de dezbateri pentru că deputații și senatorii fac „show de presă” și declarații politice, acesta fiind și motivul pentru care a eșuat revizuirea Constituției.

„Nu se pot lua deciziile de față cu presa. Nici la Guvern nu aveți oportunitate. Așa se lucrează în toată lumea, să știți. Haideți să nu facem dintr-o comisie care are un rol important în societate în acest moment să facem o ambiție personală a unor colegi care vor să stea”, a spus Zgonea.

În replică, jurnaliștii au inițiat o petiție prin care cer transparentizarea lucrărilor comisiei de Cod Electoral. Jurnaliștii invocă interesul public al dezbaterilor comisiei speciale, fiind vorba despre noile legi în baza cărora vor fi aleși primarii, președinții de Consilii Județene, președinții României, dar și parlamentarii. Astfel, petiția subliniază „abordarea opacă” a dezbaterilor comisiei de până acum, când jurnaliștii au fost invitați să iasă din sală după cinci minute.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Mandatul preşedintelui Zelenski expiră azi. De ce poate rămâne în continuare la conducerea Ucrainei, deşi...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
S-a dat ordin pentru toate MAGAZINELE din România. Noua regulă este absolut OBLIGATORIE
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
×